Noua piesă lansată de artistul de origine australiană ne vorbește despre dragoste impulsivă, aflată departe de orice formă de raționament. Kyle Pearce se lasă în brațele iubirii, chiar dacă mintea îi spune că va ajunge rănit, în cele din urmă. Cui îi mai pasă, când totul este atât de frumos în prezent?
„ I don’t care este o piesă care este foarte specială pentru mine, pe mai multe planuri. Am scris-o într-o perioadă a vieții mele în care aveam o mulțime de întrebări legate de onestitatea din interiorul relațiilor. Am fost incredibil de norocos să am ajutorul oferit de Martin Brammer și Adam Argyle atât în scrierea versurilor, cât și în înregistrarea melodiei pe parcursul a două zile, la studioul din Londra.”, a afirmat Kyle.
„I don’t care” ne prezintă o dragoste care ne permite să visăm, să sperăm și să lăsăm deoparte orice gând care ne face să credem că idealul pe care ni l-am creat nu este real.
Urcat pe acoperișul unei clădiri din Dusseldorf, locul unde a fost filmat videoclipul piesei, Kyle Pearce strigă „I don’t care” și, astfel, ne ajută și pe noi să ne ascultăm mai mult inima, să fim impulsivi în dragoste și să ne bucurăm de tot ce înseamnă prezentul, în ciuda durerilor care ar putea apărea „mâine”.
Kyle Pearce este un cântăreț și compozitor din Sydney, Australia, stabilit în Dusseldorf, Germania. Muzica sa reușește să îmbine acordurile acustice cu ritmurile pop, în timp ce versurile sale vorbesc despre povești cu care ne putem identifica. De-a lungul carierei sale, această combinație de chitară cu ritmuri dinamice de pop a reușit să îi aducă mai multe discuri de platină. Preponderent, Kyle Pearce cântă ca artist solo.