LOGO-We-Love-Music-250x73-backgr-negru
Search
Close this search box.
katia lutescu - povestea ta

we ❤️ music

Katia Luțescu a lansat videoclipul piesei “Povestea Ta”

Katia Luțescu, în vârstă de 12 ani, este o tânără interpretă din orașul Târgoviște care cochetează cu muzica de la o vârstă foarte fragedă, iar acum a făcut pasul cel mare, lansând piesa ei de debut, “Povestea Ta”, însoțită de un videoclip foarte drăguț, cu un mesaj profund, dar potrivit vârstei.

Melodia este compusă și produsă de către interpretul și producătorul din Republica Moldova, EL Radu și echipa sa din Spania, tânăra artistă făcând parte, deja, din familia muzicală, #ELRaduProject, având o linie melodică ușor de memorizat și un sound fresh.

“Katia este o fetiță foarte talentată, gingașă, sensibilă, dar care are o doză impresionantă de artistism, chiar dacă e la început de cale. Sunt mândru că face parte din echipa noastră muzicală!”, spune EL Radu despre artista lui.
Videoclipul melodiei este regizat de Dan Mihai Lupescu, filmările desfășurându-se lângă Constanța, „prezentând-o pe Katia în rolul unei fetițe tatăl căreia este pilot. Tânăra artistă își petrece timpul liber printre avioane, cu gândul la zbor, aventură, călătorie, explorare, dar fără a face mari pași, datorită vârstei fragede.”

Katia Luțescu este elevă în clasa a V-a, la Școala Gimnazială “Ioan Alexandru – Brătescu – Voinești”, o școală de renume din orașul natal. Face dansuri de mică, studiază limba engleză, iar în calitate de profesor de de canto l-a avut pe interpretul Daniel Iordachioae, încă de la vârsta de 6 ani, fiind laureată a numeroaselor festivaluri și concursuri naționale și internaționale. A lansat peste 20 de cover-uri și un CD.

we ❤️ music
Solicitați informații despre onorariu și disponibilitatea artistului/trupei pentru data evenimentului dv.

Share:

Facebook
Twitter
LinkedIn
we ❤️ music
we ❤️ music
we ❤️ music

CONTACT