inna

Inna doboară un nou record global: e prima artistă din lume cu cele mai multe video cu peste 1M vizulizări din lume

we ❤️ music
Superstarul internațional INNA marchează o nouă reușită în carieră: la momentul actual este artista cu cele mai multe clipuri pe YouTube ce depășesc 1 milion de vizualizări din LUME!

Portofoliul impresionant al INNEI este comparabil cu cele mai mari nume din industria muzicală globală, dar începând de astăzi, INNA are 269 de videoclipuri pe YouTube ce depășesc 1 milion de vizualizări, iar acest număr o clasează pe prima poziție, conform Kworb. Pentru o mai bună înțelegere a acestei reușite, Arianna Grande are 268 de videoclipuri, Taylor Swift 231, Shakira 187, Katy Perry 168, iar Rihanna 119.

„Sunt recunoscătoare pentru fiecare reușită din cariera mea și mă bucur că muzica mea a ajuns atât de departe, în viețile atâtor oameni cărora sper că le-am făcut viața mai frumoasă! Mulțumesc fanilor mei și echipei mele pentru susținere! Don’t let the music die!” a declarat INNA despre această nouă performanță. Cea mai recentă colaborare – UP – împreuna cu superstarul jamaican Sean Paul atinge inimile fanilor din întreaga lume cu peste 70M vizualizări pe YouTube. Performanțele piesei UP au fost și în FM, piesa atingând poziția întâi pe radiourile din România, Bulgaria, Polonia, Rusia și Lituania. În același timp, în topurile Shazam a ajuns pe #44 Global, #4 Global Dance, #1 Russia Dance, #2 Turkey Dance, dar si poziția fruntașă în Bulgaria & Polonia, #2 Romania, #4 Rusia, plus peste alte 10 țări.

Pe 7 ianuarie 2022, INNA a lansat prima parte a albumului Champagne Problems #DQH1, conținând 7 piese printre care “Always On My Mind”, “Ready Set Go” și “Love Bizarre”. Albumul a fost creat într-o sesiune îndelungată de 3 săptămâni, unde INNA împreună cu unii din cei mai buni compozitori și producători au lucrat pentru acest material.

Printre ei au fost Alex Cotoi, Sebastian Barac, Marcel Botezan și Minelli, care au lucrat și la albumul “Heartbreak”, dar și compozitori străini precum Jordan Shaw ale cărui credite apar pe piese lansate de Armin Van Buuren, Tujamo, Gashi, Mike Williams, doar pentru a enumera o parte din ei. Jordan a fost însoțit de Moa Pettersson care a lucrat în trecut cu Alan Walker, Ava Max, Imanbek, Martin Jensen, Sam Feldt și Afrojack, dar și de Gustav Nyström cunoscut pentru colaborările cu Mia Rodriguez, R3HAB, Andy Grammer, TCTS, Glowie și mulți alții.
Aventura Dance Queen House continuă pe data de 11 martie când va avea lansarea Champagne Problems #DQH2.
INNA are 7 milioane de subscribers pe YouTube cu peste 5.3 miliarde de vizualizări, scorând poziția #6 în rândul artiștilor europeni după Dua Lipa, Adele, Ellie Goulding, Anne Marie și Little Mix.

CONTACT