Diana Brescan a fost semifinalistă în show-ul Vocea României în 2017 și finalistă în competiția Eurovision Moldova în 2014 și 2015. La 11 ani, a câștigat concursul Steaua Chișinăului și Cerbul de Aur. De-a lungul timpului, a făcut parte din mai multe proiecte TV din Moldova. Iar acum are o revenire Wow!
Diana Brescan se alătură portofoliului Global Records și lansează clipul primei sale piese, Felina, în colaborare cu artistul argentinian Frijo. Artista iubește să exprime feminitate și senzualitate prin proiectele pe care le prezintă publicului, iar acest lucru reiese și din Felina, o melodie care conturează perfect vocea Dianei și o pune în valoare. Piesa a fost compusă de Theea Miculescu, Viky Red și Frijo, scrisă de Theea Miculescu și Frijo, iar producția este semnată de Viky Red. “Am făcut o pauză destul de lungă în muzică și nu a fost ușor pentru mine, dar tot ce am trăit alături de echipa Global Records a fost fantastic și a meritat. Am acumulat experiență în tot acest timp și iată că așa a apărut și piesa Felina. Nu mă puteam regăsi într-un anumit stil, dar acum sunt sigură că acesta mi se potrivește cel mai bine, la fel și conceptul clipului. Colaborarea cu Frijo mă încântă, este un artist talentat și pasionat de muzică și mă bucur că ne-am înțeles foarte bine”, a spus Diana Brescan. “Când am primit propunerea de a înregistra o piesă cu Diana, am simțit o conexiune puternică încă de la prima notă pe care am ascultat-o. Diana are o voce extraordinară, este o artistă interesantă și o persoană foarte frumoasă. Este o plăcere să fiu parte din acest proiect, sunt recunoscător pentru asta și îmi doresc să ne întâlnim cât de curând”, a declarat Frijo. Frijo (Emanuel Matias Rodriguez) este artist și songwriter de trap, rap si hip-hop din Argentina și este unul dintre reprezentanții de top ai stilului urban din America Latină. Clipurile sale de pe YouTube depășesc 200 de milioane de vizualizări, iar canalul lui de Spotify are mai mult de 1 milion de ascultători lunar.