Ștefan Știucă, însoțit de trupa lui, The Mob a ținut să-și arate din nou talentul iar noi am stat de vorbă cu solistul pentru cititorii WeLoveMusic.
WeLoveMusic: După ce ai participat la “Vocea României”, acum ai venit cu trupa ta și la “Românii au talent”. Cum ți s-a părut?
Ștefan Știucă: Sunt încântat că pot cânta pe o scenă cu o așa de mare deschidere publică alături de cei cu care îmi împart nu numai pâinea, dar și viața, în mare parte, colegii mei de trupă. Doi dintre ei îmi sunt alături de 10 ani, suntem o familie din foarte multe puncte de vedere. Totodată, această trupă este de altfel prima și ultima pe care ‘mi-am făcut-o’, singura alături de care am cântat vreodată, este micul sau marele nostru copil pentru care am făcut cu toții atât de multe sacrificii…
E o perioadă dificilă pentru artiști, iar unii au ales să se apuce de alte activități, poate mai pragmatice. Pe tine ce te motivează să continui cu muzica?
Muzica este alături de familia mea tot ce am. M-a salvat din cele mai nenorocite momente din viața mea și mi-a dat ocazia să devin omul în fața căruia ceilalți oameni se adună de Joi până Duminică pentru a uita împreună de tot ce a fost rău pe parcursul săptămânii. Prietene, sunt binecuvântat să am unul dintre cele mai frumoase job-uri din lume și nu aș renunța la el niciodată pentru că nu pot, fizic nu pot. N-a fost ca și cum am ales eu muzică ci mai degrabă invers, slavă Zeilor. Deci sunt iremediabil sclavul acestei Zeițe pentru care am dat aproape totul în ultimii 12 ani.
Care crezi că sunt lucrurile care fac diferența între trupele care rezistă în timp și cele care dispar foarte rapid?
Nu cred că există muzică nouă sau veche, ci muzică bună sau proastă. Pe scurt, cam la fel cred că stă treaba și cu trupele.
Ce face Ștefan când nu repetă și nu are concerte? Ce îl face fericit?
Cu cât am înaintat în vârstă, am descoperit că după o săptămână în care am cântat de joi până duminică inclusiv, cel mai fericit sunt să dorm, cât de mult pot, ador somnul ca pe un ideal de neatins, jur! Fiind fost sportiv, acum o sută de ani, ador să joc tenis și fotbal, dar mai ales tenis de câte ori pot, încă îmi crează serotonină. Înainte de 2020 mergeam la teatru sau operă cu mama aproape săptămânal, ador opera și muzică clasică. Ador și mâncarea, nu am să-ți dau nume de cârciumi, dar mor de dorul unora dintre ele, favoritele mele sunt în București și Constanța, cum altfel? Ah, încă ceva, VREAU ÎNAPOI PE STADION, CE DOAMNE IARTĂ-MĂ? Îmi plac multe, nu toate sunt utile, probabil, dar suntem oameni, nu?
