“Așteptăm cu mare interes lansarea piesei “Toate Viorile”, deoarece este o piesă cu un mesaj deosebit, o piesă de dragoste. Prima dată am ascultat un mic demo trimis de Marius Chină și bineînțeles mi-a plăcut de la prima audiție. A două zi am mers la Ralflo în studio, am înregistrat piesa și în câteva ore a fost gata! Lucrez cu Ralflo de ceva timp, el a compus și piesele “Nu pot fără tine” , “M-am îndrăgostit”, “Ti amo” și “Zâna”. Atunci când lucrezi cu oameni talentați, devotați și cu suflet bun, cu siguranță vor ieși doar lucruri frumoase!”, spune talentata artistă Beatrice Dragnea, care pentru piesa “Ti amo” a colaborat cu celebrul Adrian Minune și cu colega ei de breaslă, Miriam. Beatrice Dragnea este o revelație a muzicii balcanice și pregătește noi surprize pentru fanii săi.
