Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Artist pentru Artă și Ring Arte Media, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Universitatea „Valahia”, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Arhiepiscopia Târgoviștei.
Programul artistic va cuprinde piese din repertoriul național și internațional, din sfera muzicii vocale și instrumentale. Tinerii artiști care vor fi prezenți pe scena festivalului, vin din Arges, Brașov, București, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Ilfov, Prahova, Vaslui și Vrancea. Evenimentul își propune descoperirea și promovarea acestor soliști români, oferindu-le șansa de a cânta live pe scenă și de a obține titluri, distincții și premii.
Soprana de talie internațională Felicia Filip, regizorul de operă Cristian Mihăilescu, dar și alți muzicieni, precum Andreea Andrei, Florin Apostol, Ioan Man, Nicoleta Vasile, Cristina Dan, Daiana Berbec și Claudiu Dumitrache – sunt specialiștii care vor aprecia fiecare moment în parte și vor stabili clasamentul final al competiției muzicale.
„Într-o perioadă dificilă și plină de încercări, ba de viruși, ba de războaie, consider că trebuie să ne bucurăm mai mult ca niciodată atunci când avem șansa să fim pe scenă. Ne dorim prin acest eveniment cultural să dăm aripi tuturor celor care au decis să dea „glas” acestei ediții. Să încântăm publicul printr-un spectacol plin de culoare, de voci bune, de instrumentiști pasionați și de asemenea, să celebrăm reîntoarcerea pe scenă”, a transmis Dragoș Popa, Președinte al Centrului Artist pentru Artă.
Festivalul „Glasul Valahiei” se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Evenimentul va fi transmis gratuit, live-online, pe canalele media ale organizatorului principal. Mai multe informații pot fi solicitate la adresa de e-mail office@centrulculturalvirtual.ro sau pe paginile web www.glasulvalahiei.ro / www.centrulculturalvirtual.ro