Vulnerabilă și sensibilă, Ana Baniciu își deschide sufletul în fața Emmei în cadrul podcastului „DilEMMA” vorbind despre ultimele două luni ale mamei sale petrecute în spital, când au avut timp să povestească, să aranjeze lucrurile astfel încât trecerea să fie cât mai ușoară „mama m-a rugat să nu o chinui, dacă chiar nu se mai poate face ceva” (din punct de vedere medical), iar aceea semnătura „a fost cea mai grea din viața mea”. Deși moartea mamei a fost un adevărat „șoc emoțional”, Ana consideră că „ am trecut cu demnitate, am fost puternică”.
Extrem de discretă cu viața personală, Ana a ales să vorbească despre relația pe care o are cu Edy Kovacs și despre pregătirea nunții lor din septembrie pentru că „de la Edy am aflat cum este să fii într-o relație și ce înseamnă o relație cu adevărat. Cumva a fost primul meu iubit, iubit…Primul pe care l-am dus acasă la ai mei”. „Avem o legătura mai specială, suntem foarte asemănători și atunci lucrurile sunt mai simple. Am crescut cu aceleași credințe, principii. Avem o relație frumoasa, nu e nimic distructiv. Suntem norocoși ca ne-am găsit, în momentul potrivit, nici mai devreme, nici mai târziu”. Cei doi sunt pe ultima sută de metrii cu pregătirea nunții din septembrie „sa fie un moment intim, o nunta elegantă, dar și cosy. O petrecere nebună, ca noi”.
Fire pozitivă, Ana alege să fie mai selectivă în Social Media și să posteze conținut relevant adaptat maturizării emoționale prin care a trecut, dar și din respect fată de urmăritorii ei.