,,Ultima oară” a fost scrisă de ADI, cu ajutorul lui Alexandru Turcu, care i-a oferit o mână de ajutor artistului și la partea de producție.
Piesa vine alături de un videoclip realizat chiar de ADI, cu cele mai dragi amintiri ale sale, lăsându-ne să tragem cu ochiul la sesiunile sale din studio, la cele mai frumoase momente de pe scenă și la persoanele sale tragi.
,,<<Ultima oară>> este o piesă în care am vrut cumva să descriu, din percepția mea, iubirile trecute prea devreme, iubirile neîmpărtășite, iubirile pierdute. Momentul în care simți că nu mai ești iubit și ai vrea să mai fi pentru ultima oară, dar ca prima oară. Ceva ce cu toții am simțit cel puțin măcar o dată în viață.” ne spune ADI.
ADI are doar 21 de ani și este artist, compozitor și actor, absolvent al Irish Institute of Modern Music din Londra, secția de compoziție și voce. Pasiunea pentru muzică a decoperit-o la vârste fragede, învățând să cânte la tobe, pentru ca mai apoi să se ducă și spre chitară, chitară bas, pian și marimba. Fost membru în trupa Maxim, care a făcut ravagii în rândul adolescenților, ADI și-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer. Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată țara, printre care și concerte pe scene mari alături de James Arthur și Willy William, ADI e pregătit să demonstreze că are toate calitățile necesare unui artist de succes. Primul său album, “11”, lansat alături de Erika Isac, s-a bucurat de o apreciere mare în rândul tinerilor, bucurându-se de sute de folosiri ale sound-urilor pe platforma TikTok.
